MENIU

Piţurcă: "Am fost sabotat! Mi-au cerut demisia nişte beţivi şi nişte drogaţi"

Foto: NewsIn

Selecţionerul Victor Piţurcă spune despre suporterii naţionalei României care i-au cerut demisia după înfrângerile din partidele cu Serbia şi Austria, din preliminariile CM 2010, că sunt "nişte beţivi şi nişte drogaţi" şi consideră un act de sabotaj campania pornită împotriva sa.

Piţurcă este convins că fanii care l-au atacat după eşecul de la Klagenfurt, au fost "trimişi special pentru asta" în Austria. "Am pierdut aceste meciuri şi din cauza atmosferei negative care a fost în jurul echipei. Am fost sabotat! Au fost atacuri mişeleşti la persoana mea, jigniri mari. Ştiu că multă lume tânjeşte la postul meu, dar nici să se comporte în halul ăsta. Înaintea partidei cu Austria a venit un autocar din România cu aşa-zişi fani, ca să incite atmosfera. Cei care au fost la Klagenfurt să-mi strige demisia sunt nişte beţivi şi nişte drogaţi! Au fost trimişi special pentru asta! Sunt nişte oameni fără serviciu, fără familie. Oamenii serioşi pot fi supăraţi pe moment, pe bună dreptate. Calificarea mea la Europenele din 2008 a supărat multă lume, mi-am făcut o grămadă de duşmani, iar acum şi-au revărsat furia asupra mea. Să vedem când va mai obţine România rezultatele astea...", a spus Piţurcă, într-un interviu acordat EVZ.

Selecţionerul "tricolorilor" a subliniat că nu intenţionează să demisioneze de la conducerea tehnică a naţionalei şi că urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele FRF, Mircea Sandu. "Aştept să mă sune Mircea Sandu şi să stabilim o întâlnire. Dacă mă va demite, voi pleca fără probleme. O să stabilesc şi condiţiile financiare dacă voi fi nevoit să plec", a punctat Piţurcă, adăugând că dacă nu va mai continua la naţională va sta o perioadă departe de fotbal.

Piţurcă a vorbit şi despre situaţia în care se află patronul Stelei, Gigi Becali, aflat în arest sub acuzaţia de instigare la privare de libertate. "Ce i se întâmplă e strigător la cer. Nu mai ai nicio siguranţă în România. Când hoţii care i-au furat maşina lui Becali sunt liberi, asta spune totul despre legile din România. E o lege a junglei. Dacă i-ar fi aruncat pe hoţi într-un beci şi i-ar fi ţinut acolo vreo trei zile fără apă şi fără mâncare, atunci era sechestrare... Când oa meni bogaţi trăiesc momente de acest gen, e clar că se dă de undeva de sus undă verde pentru a-i reţine. Şi acum s-a dat ordin de sus!", a afirmat Victor Piţurcă.