MENIU

PD-L a cerut trimiterea moţiunii de cenzură la comisiile juridice pentru aviz de constituţionalitate

Foto: NewsIn

PD-L a propus trimiterea moţiunii iniţiate de PNL şi UDMR la Comisiile Juridice reunite al Parlamentului pentru aviz de constituţionalitate, a declarat vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, în plenul Parlamentului, unde trebuia citită moţiunea de cenzură.

Senatorii şi deputaţii s-au întrunit în şedinţa comună, la începutul reuniunii PD-L cerând mai întâi schimbarea ordinii de zi şi apoi trimiterea moţiunii de cenzură "11 împotriva României" la comisiile juridice pentru a analiza dacă demersul de depunere al acesteia este constituţional.

Preşedintele de şedinţă, democrat-liberalul Ioan Oltean a anunţat că, din totalul de 471 de parlamentari, sunt prezenţi 280. Şedinţa a debutat cu intervenţia liderului grupului PD-L Mircea Toader, care a solicitat ca citirea moţiunii de cenzură să fie al doilea punct pe ordinea de zi, nu primul, cum s-a decis în şedinţa Birourilor Permanente reunite de miercuri. Toader a cerut ca votarea noului Consiliul de Administraţie al BNR să fie prima chestiune tranşată.

Viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Aura Vasile, a amintit că, în urmă cu câteva zile, referindu-se la citirea raportului Udrea, Toader spunea că ordinea de zi se decide de către liderii de grup, deci nu poate fi modificată în plen.

Viceliderul grupului PNL al Camerei, Eugen Nicolăescu, a solicitat să se treacă la vot, propunerea lui Toader, fiind neregulamentară. În final, supusă la vot, propunerea liderului PD-L a fost respinsă. "Câte voturi împotrivă? Mi se spune că 322! Eu sunt convins că aţi vrea să spuneţi că sunteţi 322, dar nu sunteţi", a glumit Oltean, referindu-se la numărul parlamentarilor care au votat pentru suspendarea lui Traian Băsescu.

Înainte de citirea moţiunii, Ioan Oltean a intervenit la microfon, propunând trimiterea la comisiile juridice reunite a textului motivând că parlamentarii nu mai au dreptul de a iniţia altă moţiune de cenzură deoarece au depus una în cazul asumării răspunderii Guvernului, acum câteva săptămâni.

Oltean a invocat articolul 113 din Constituţie, spunând că  dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă deputaţii şi senatorii nu mai pot iniţia o moţiune de cenzură, cu excepţia situaţiei de asumare a răspunderii. "Această moţiune nu poate fi susţinută azi. Eu aş propune să trimitem textul comisiilor juridice reunite, de altfel, nu vă fie frică, Guvernul Boc nu pică, pentru a verifica dacă condiţiile de constituţionalitate sunt reunite", a spus Oltean.

În replică, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, l-a sfătuit să mai citească încă o dată Constituţia şi să încerce s-o înţeleagă. "Constat că nici după citirea articolului din Constituţie, nu l-a înţeles".

Năstase a avertizat că "dacă guvernul Boc va mai veni cu 20 de angajări de răspundere, vor veni alte 20 de moţiuni de cenzură". "Mi se pare că am ajuns la o situaţie spectaculoasă ca cei de la UDMR să înţeleagă mai bine Constituţia", a conchis Năstase.

Şi liberalul Puiu Haşotti a declarat că moţiunea de cenzură este constituţională şi a avertizat că Guvernul Boc va cădea. "Domnului Oltean i-o fi ieşit broscoiul acum o săptămână, acum i-au ieşit porumbei din gură. Dacă domnul premier Emil Boc, profesor de drept constituţional, fie face atâtea erori în interpretarea Constituţiei, fie violează cotidian Constituţia, nu ne putem aştepta la mai multe de la Ioan Oltean. Marţi, Guvernul Boc II va cădea. Adio Boc II, adio Băsescu!", a spus Haşotti.

După aceste luări de cuvânt deputaţii şi senatorii PD-L au părăsit sala de plen, iar şedinţa a fost suspendată din lipsă de cvorum. 

"Sunt două situaţii dinstincte: încercarea de a boicota şedinţa şi de a amâna procedurile şi frustrarea lor când au constatat că PD-L-ul şi Traian Băsescu sunt izolaţi în Parlament. Este un blocaj procedural, creat în Parlament de către PD-L, la comanda preşedintelui Băsescu. Cât timp va fi preşedinte al României domnul Băsescu, vom avea încontinuu un blocaj instituţional", a declarat deputatul PNL Ioan Ghişe.

Miron Mitrea a susţinut că moţiunea poate fi citită şi în faţa sălii goale, dar "la votatul şi discutarea moţiunii este altceva". "Nu înţeleg motivaţia acestui moment", a mai spus Mitrea.