MENIU

Pasagerii unui avion au asistat înmărmuriţi la o încăierare în plin zbor între membrii echipajului. VEZI IMAGINI

Foto: ehow.com

Compania naţională indiană Air India a anunţat duminică deschiderea unei anchete după o dispută cu schimburi de pumni între membrii echipajului, care a avut loc în plin zbor, în faţa pasagerilor înmărmuriţi. Scandalul a fost declanşat de o hostesă care i-a acuzat pe piloţi de hărţuire sexuală.

Potrivit Times of India, membrii echipajului s-au lovit şi s-au insultat reciproc sâmbătă, în timpul zborului dintre Sharjah (Emiratele Arabe Unite) şi New Delhi, după ce o hostesă i-a acuzat pe piloţi de hărţuire sexuală.

Încăierarea s-a propagat până la bucătărie, apoi până la compartimentele de călători, spre marea stupefacţie a celor 100 de pasageri prezenţi. Potrivit publicaţiei, cabina piloţilor a rămas chiar goală la un moment dat, iar unul dintre piloţi a ameninţat că deturnează avionul în direcţia Pakistanului.

Poliţia a înregistrat o plângere împotriva piloţilor pentru "atingere la pudoare", adaugă Times of India.

La rândul său, compania a anunţat într-un comunicat că cei doi piloţi şi doi membri ai echipajului au fost suspendaţi.

http://timesofindia.indiatimes.com/photo.cms?msid=4482151&xmlpath=http://timesofindia.indiatimes.com/videoplay_show/5087112.cms?slotid=121