MENIU

Partidul Likud, condus de Beniamin Netaniyahu, favorit în sondaje

Foto: Realitatea TV

Confruntare de programe şi idei în Israel, unde mai sunt doar nouă zile până la alegerile generale. Liderii celor mai importante formaţiuni politice au răspuns pe rând întrebărilor electoratului în cadrul unei emisiuni televizate. Dezbaterile s-au axat în principal pe recentul război din Fâşia Gaza şi pe ameninţarea reprezentată de Iran.

"Iranul nu va avea niciodată arma nucleară în cazul în care voi deveni prim-ministru", a declarat Beniamin Netaniyahu, liderul formaţiunii Likud, care are în acest moment, potrivit sondajelor, un uşor avantaj.

Netanyahu a catalogat Iranul ca fiind cea mai mai mare ameninţare la adresa umanităţii. Întrebat dacă are în vedere o lovitură militară pentru a pune capăt programului nuclear iranian, liderul Likud a declarat că "va face tot ceea ce este necesar pentru a preveni o asemenea situaţie".

Potrivit unui sondaj de opinie, Likud ar putea obţine 28 dintre cele 120 de mandate din Knesset, Parlamentul unicameral de la Ierusalim. Întrebat de telespectatori ce intenţionează în privinţa eliberării lui Gilad Schalit, soldatul capturat de militanţii islamişti, liderul Partidului Laburist şi actualul ministru al Apărării, Ehud Barak, s-a rezumat să declare că ofensiva în Fâşia Gaza a ajutat în acest sens. El a precizat că până la sfârşitul mandatului său, guvernul israelian va încerca să rezolve această problemă.

Liderul partidului Kadima, aflat la putere, şi actualul ministru de Externe, Tzipi Livni a declarat că nu va încheia niciun acord cu Hamas atât timp cât această organizaţie palestiniană va continua să atace Israelul cu rachete şi nu va recunoaşte dreptul statului evreu la existenţă.

Declaraţia liderului Kadima vine la doar câteva ore după ce o rachetă lansată de un militant Hamas din Gaza a explodat în oraşul israelian Ashkelon, fără a face victime sau pagube materiale. Potrivit aceluiaşi sondaj, Kadima şi Partidul Laburist sunt cotate cu 23 şi, respectiv, 16 mandate în Knesset.