MENIU

O grupare de proxeneţi români a fost anihilată la Milano

Foto: ziaruldeiasi.ro

Poliţia italiană a anihilat o grupare de proxeneţi români, de origine romă, care racolau tinere în România pentru a le obliga să se prostitueze în Italia, în zona oraşului Milano.

Poliţia italiană a eliberat 5 tinere, una în vârstă de 17 ani iar restul, de 20 de ani, care erau obligate să se prostitueze pe stradă, fiind ameninţate continuu. Fără acte şi sub ameninţări, tinerele erau ţinute într-un apartament în Vigevano. Proxeneţii câştigau 20 ,000 de euro lunar din exploatarea tinerelor românce.


Membrii grupării cumpărau tinere, din România, pentru sume între 2000 şi 4000 euro, sau în schimbul unei maşini, şi le aduceau în zona oraşului Milano, unde erau obligate să se prostitueze.
Cei patru, o femeie şi trei bărbaţi,  sunt acuzaţi de sechestrare de persoane, violenţă sexuală, exploatare şi proxenetism. Gruparea era condusă de Nica Mittita, 45 de ani, arestat în România în decembrie. Împreună cu fiii săi, Mihai Vasilescu, 24 de ani, şi Diamant Stoica, 23 de ani, şi Constantina Cocarica, 38 de ani, au organizat o reţea de trafic de persoane şi proxenetism pe ruta România – Italia. Femeia este acuzată că şi-a vândut propria fiică, de 20 de ani, pentru 4 mii de euro, pentru activităţi de prostituţie.


Nica Mittita era căutat de poliţia italiană pentru un viol comis asupra unei ucrainience în 1997.

Mai multe articole despre:
români Italia Milano proxeneţi grupare