MENIU

O clasă formată din elevi supradotaţi din Vaslui riscă să fie desfiinţată

Foto: RTV

Singura clasă formată din elevi supradotaţi, din judeţul Vaslui, riscă să fie desfiinţată. Şi asta pentru că banii promişi de Guvern pentru finanţarea clasei de elită întârzie să apară. Până acum cazarea, masa şi rechizitele elevilor au fost plătite din fondurile liceului în cadrul căruia funcţionează clasa specială. Conducerea instituţiei spune însă că a ajuns la fundul sacului şi nu mai poate suporta cheltuielile.

Cei 25 de elevi selectaţi pentru clasa de elită provin din familii sărace, din mediul rural. Chiar dacă sunt departe de case şi de familii, micuţii se bucură că li s-a oferit şansa să înveţe la nivel avansat.

"Desfăşor orele foarte uşor pt că sunt copiii capabili de performană. Avem un copil care s-a calificat la etapa judeţeană a olimpidei de matematică", a declarat Izabela Mititelu, profesoară de matematică.

Din octombrie 2008 de când a fost înfiinţată clasa de elită s-au cheltuit peste 40.000 de lei pentru cazarea, masa şi rechizitele elevilor. Totul a fost finanţat din fondurile liceului.

"La ora aceasta nu mai avem cum să finanţăm această clasă, suntem la capătul resurselor financiare şi cred că vom fi nevoiţi să trimitem copiii acasă ori să le solicităm bani părinţilor deşi nu cred ca aceşti părinţi ar avea de unde să achite cantina copiilor", a spus Romel Vicol, director Grupul Şcolar Ştefan Procopiu.

Programul de burse pentru copiii din mediul rural, capabili de performanţă, a demarat la începutul anului şcolar 2008-2009. Doar în 16 judeţe din ţară s-au înfiinţat astfel de clase.
Mai multe articole despre:
elevi Vaslui guvern liceu bani clasă deştepţi