MENIU

Numărul furturilor din bancomate a crescut în 2009 faţă de anii trecuţi, potrivit IGPR

Foto: wordpress.com

Numărul furturilor din bancomate din România a crescut în 2009 faţă de anii trecuţi, de la începutul anului fiind înregistrate 46 de furturi şi tâlhării, au declarat reprezentanţi ai IGPR, în cadrul unei conferinţe de presă.

Viorel Vasile, director adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale din IGPR şi Marin Măldăreanu, directorul Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, au vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă organizate sâmbătă, despre măsurile propuse de poliţişti băncilor, pentru a spori securitatea sucursalelor şi bancomatelor acestora şi pentru a reduce numărul jafurilor şi tentativelor de jaf.

Astfel, directorul Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, Marin Măldăreanu, a declarat că în România sunt peste 6.600 de sucursale aparţinând celor 43 de bănci care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră, dar şi peste 4.000 de case de schimb şi case de amanet, care sunt şi ele vulnerabile din punct de vedere al securităţii.

Măldăreanu a spus că poliţiştii au controlat cele mai multe dintre sucursarele băncilor din România şi au recomandat metode de îmbunătăţire a securităţii acestora, după care au făcut verificări, pentru a vedea în ce măsuri recomandările lor au fost implementate. De asemenea, a mai spus Măldăreanu, circa 200 de amenzi au fost aplicate celor care nu implementaseră aceste recomandări.

Oficialul IGPR au atras atenţia asupra faptului că în aproximativ jumătate din sucursalele băncilor româneşti s-a renunţat la paznici, fără însă a se aduce îmbunătăţirii sistemelor de securitate. Mai mult, a spus Marin Măldăreanu, şi firmele care asigură transportul valorilor vor fi atent monitorizate, pentru a vedea în ce măsură respectă acestea normele de securitate în vigoare.

Deşi au recunoscut că în România sunt înregistrate mai puţine jafuri şi furturi din bancomate şi sucursale bancare decât în alte ţări ale Uniunii Europene, 46 de furturi şi tentative de furt fiind înregistrate de la începutul anului, reprezentanţii IGPR au declarat că este necesar ca băncile să accepte implementarea unor măsuri mai stricte de securitate, chiar dacă presupun costuri destul de mari.

 

Mai multe articole despre:
furt bancă creştere Securitate bancomat IGPR tâlhărie