Noul guvern al ţării, alegerile prezidenţiale, dar şi fanatismul sunt temele atinse de editorialişti în presa de sâmbătă

Radu Paraschivescu scrie în Adevărul despre cei "Doi fanatici".

DEX-ul aşteaptă doar să fie deschis spre a risipi echivocul. Iar înăuntrul lui, în dreptul termenului „fanatism“, scrie negru pe alb: „Ataşament excesiv, pătimaş pentru o convingere, o persoană etc., dublat de o totală intoleranţă faţă de convingerile altora“. Din această definiţie am extras spre folosinţă răul şi am lăsat deoparte sâmburele bun. Fanatismul e văzut astăzi drept ceva sută la sută odios, culpabil, primitiv. Oamenii îl leagă de comportamentele radicale, de aderenţa la dogmă, de terorism. Rar se întâmplă ca o menţionare a fundamentalismului islamic să evite cuvântul „fanatism“. Spaţiul în care i se dă voie să trăiască acestei vocabule este spaţiul maleficului, al cruzimii sângeroase, al absurdului înfiorător şi nedrept. Foarte puţini observă fanatismul celui îndrăgostit de o meserie grea, chiar dacă meseria aceea nu-l transformă în vedetă. Sticlarul perfecţionist şi brutarul care vrea să facă pâinea cea mai gustoasă din ţinut nu-şi pot trăi obsesia decât acceptând că lumea îi va privi ca pe nişte ciudaţi irecuperabili. Ca pe nişte descreieraţi romantici.

Pentru Gândul, Marius Niţu scrie despre "Guvernul la mişto"

Tehnocratul Lucian Croitoru şi-a făcut guvern cu nouă pedelişti. Deja asta nu mai e o ştire, e un banc sec. Cum ar veni Vodă Croitoru zice: "- Tehnocraţi, pe cai! - N-avem tehnocraţi, n-avem nici cai, Măria Ta! - Atunci, pe curând, mă duc la Boc". Dincolo de absurdul situaţiei doar câteva lucruri mai merită comentate. Prin gestul său de a croi un guvern din rămăşiţele ministeriale ale lui Boc, Lucian Croitoru a omorât de tot orice idee de tehnocrat apolitic care ar putea lucra într-o funcţie înaltă în România. În ţara asta mai existau oameni care mai credeau în independenţa finanţistului Croitoru, mai erau persoane impresionate de morga sa de bancher care împrumuta ceva din blazonul Băncii Naţionale.

Cornel Ivanciuc afirmă în Gardianul că "Băsescu nu este favoritul americanilor la prezidenţiale"

“Nu avem favoriti la prezidentiale”, declara M. Gitenstein, ambasadorul Americii la Bucuresti, intr-un interviu acordat unui cotidian central in prima decada a lunii octombrie. Cu alte cuvinte, favorit este cel care va câstiga alegerile in mod democratic. Vicepresedintele american Joe Biden a extins declaratia ambasadorului Gitenstein si s-a intâlnit in cursul vizitei efectuate in România cu toti cei trei candidati la prezidentiale, cotati cu cele mai mari sanse pentru a câstiga competitia, adica T. Basescu, M. Geoana si C. Antonescu. Daca doi dintre acestia au stat in banca lor si si-au vazut linistiti de treburi, al treilea a sarit ca de obicei calul si l-a luat gura pe dinainte, varsându-si naduful pe bagatorii de seama care denunta o racire a relatiilor dintre SUA si România.

Călin Hera declară pentru Evenimentul Zilei că ştie cine sunt "Dezertorii lui Băsescu"     

Ce obţii dacă alături numelor lui Alexandru Averescu şi Constantin Prezan pe cel al lui Gabriel Oprea? Un mare hohot de râs, desigur. Dar nu e râsul nostru. Serios, acum. Primii doi sunt singurii mareşali din istoria României. Al treilea mareşal e Ion Antonescu, dar el s-a autoavansat.
Cu toţii au condus armate, în Primul şi în al Doilea Război Mondial. Imediat sub gradul de mareşal, ce poate fi acordat doar în timp de război, e cel de general (patru stele).
Ştiţi câţi astfel de generali a avut România până acum? Şase în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cinci în timpul comuniştilor şi 31 în perioada post decembristă!