MENIU

NewsIn: Sebastian Bodu, urmărit penal pentru sancţionarea abuzivă a liderului de sindicat de la ANAF

Foto: alegerilocale2008.ro

Judecătoria Sectorului 5 obligă procurorii să înceapă urmărirea penală faţă de fostul şef al ANAF, în prezent europarlamentar, Sebastian Bodu, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor după o plângere făcută de liderul de sindicat al ANAF, Paul Coman.

Candidat din partea PD-L pentru un post de europarlamentar, Sebastian Bodu este acuzat de Paul Coman de faptul că l-a sancţionat ilegal pentru abateri disciplinare care nu au existat de fapt.

Magistraţii au decis că procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 5 trebuie să-i audieze atât pe Bodu, cât şi pe Paul Coman, lucru pe care nu l-au făcut atunci când au dispus soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de fostul şef al ANAF.

Decizia din 3 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5 poate fi atacată cu recurs însă, potrivit datelor primite de la instanţă până vineri, 10 aprilie, niciuna din părţi nu a contestat sentinţa.

Concret, Paul Coman a arătat, în plângerea făcută împotriva lui Bodu, că acesta, prin exercitarea abuzivă a prerogativelor conferite de funcţia deţinută, l-a detaşat din funcţia deţinută la ANAF, unde era consilier clasa 1, grad de înalt funcţionar public, pe o funcţie, la Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, inferioară pregătirii sale şi pentru care nu existau alocate fonduri necesare pentru a-şi primi salariul.

Coman a mai arătat că, în aceeaşi manieră, Bodu a iniţiat cercetarea şi sancţionarea sa disciplinară pe motivul lipsei de nejustificare la locul de muncă, refuzând să ia act de suspendarea din funcţie în condiţiile în care, prin hotărârea Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, acesta fusese ales lider de sindicat, situaţie în care, potrivit legii, raporturile de serviciu se suspendă de drept.

În rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată iniţial faţă de Bodu, anchetatorii au reţinut că nu s-au încălcat drepturile de funcţionar public ale lui Paul Coman prin detaşarea pe un post inferior pregătirii profesionale.

Conform prevederilor legale în vigoare care reglementează regimul detaşării, "detaşarea se poate dispune doar dacă pregătirea profesională a funcţionarului public corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice pe care urmează să fie detaşat". Din dosarul profesional a rezultat că "petentul deţinea această pregătire şi experienţă pentru îndeplinirea atribuţiilor postului pe care a fost detaşat, desemnarea fiind făcută de conducerea agenţiei".

Judecătoria Sectorului 5 a mai decis, în octombrie 2008, să se înceapă urmărirea penală în acest dosar faţă de Sebastian Bodu, însă Tribunalul Bucureşti a admis, pe 13 februarie, recursul declarat de acesta şi a trimis cauza în rejudecare la Judecătoria Sectorului 5.