MENIU

NewsIn - Gabi Tamaş, exclus din lotul echipei Dinamo înaintea ultimei etape din Liga I

Foto: NewsIn

Fundaşul Gabriel Tamaş a fost exclus din lotul echipei Dinamo, luni, cu două zile înaintea ultimului meci din Liga I. Antrenorul Mircea Rednic a declarat, pentru NewsIn, că a luat această decizie după ce internaţionalul român nu s-a prezentat la antrenamentul de duminică dimineaţă.

"Tamaş m-a sunat duminică dimineaţă şi mi-a zis că nu vine la antrenament. Era la Braşov şi nu avea cum să ajungă în 30 de minute la şedinţa de pregătire. Când m-a sunat, eram deja la vestiare, să ies la antrenament. I-am zis să nu mai vină. Cu ce era să mai ajungă, cu elicopterul? El nu va mai face parte din lotul echipei pentru meciul cu FC Argeş. Dacă a lipsit la un antrenament nu mă mai pot baza pe el. Le-am comunicat decizia domnilor Borcea şi Badea. Nu contează că nu prea am soluţii pentru partida de la Piteşti, însă nu am ce face", a spus Rednic.

În replică, Tamaş a declarat că nu ştia că a fost exclus din lot şi că tehnicianul Mircea Rednic a fost acela care l-a învoit la antrenamentul de duminică: "Nu am aflat că am fost exclus din lot. Nu mi-a comunicat nimeni nimic. Eu m-am învoit la antrenamentul de ieri la Mircea Rednic. El a zis că nu e nicio problemă şi cred că totul este clar. O să vorbesc cu Rednic să vedem cum stă treaba".

Partida FC Argeş - Dinamo, din ultima etapă a Ligii I, se va disputa miercuri, de la ora 20.00, pe stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti. Înainte de finalul campionatului, Dinamo ocupă locul 2 în clasament şi nu mai are nicio şansă la titlu. În schimb, "câinii" riscă să piardă şi prezenţa în Liga Campionilor, dacă FC Timişoara câştigă la Braşov şi îşi primeşte înapoi cele şase puncte retrase de FIFA în urma litigiului cu omul de afaceri italian Claudio Zambon.
Mai multe articole despre:
Liga I Dinamo Mircea Rednic FC Argeş lot Gabriel Tamaş