MENIU

Nati Meir, arestat preventiv pentru 29 de zile

Instanţa a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile
Foto: catavencu.ro

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, marţi seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Nati Meir. Fostul candidat la preşedinţie este acuzat de falsificare de monedă şi înşelăciune. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

După citirea hotărârii instanţei, Nati Meir a spus că nu se aştepta la acest verdict. 

Meir a susţinut, marţi, la Tribunalul Bucureşti, că banii cu inscripţia "specimen" erau "de jucărie", iar poliţia ar fi ştiut de existenţa lor.

Anchetatorii continuă cercetările în cazul lui Nati Meir pentru a stabili de unde provin banii pe care era inscripţionat cuvântul "specimen", dar şi pentru a-i identifica pe eventualii complici ai acestuia, se arată în referatul procurorilor trimis la instanţă pentru emiterea mandatului de arestare.

Trei persoane au depus, luni, plângeri pe numele lui Nati Meir pentru înşelăciune, una dintre acestea fiind Adi Minune, căruia fostul deputat ar fi trebuit să îi plătească 50.000 de euro pentru promovarea din precampania alegerilor prezidenţiale, a declarat avocatul Violeta Podolian. În numele lui Adi Minune a depus plângere impresarul acestuia.

Nati Meir a fost reţinut, luni seara, în baza unei ordonanţe pe 24 de ore, pentru infracţiunea de înşelăciune, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii au percheziţionat, luni, biroul lui Nati Meir, în care au găsit mai multe bancnote de 500 de euro care aveau inscripţionat cuvântul "specimen", banii urmând să fie supuşi unei expertize pentru a se verfica autenticitatea lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.