MENIU

Mircea Stănescu va fi înmormântat cu slujbă extinsă, după ce familia a primit dispensă de la Biserică

Foto: wikipedia.org

Fostul deputat Mircea Stănescu, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, va fi înmormântat cu slujbă religioasă extinsă, la groapă, datorită dispensei de la canoane făcută de Arhiepiscopia Bucureştilor, la solicitarea familiei decedatului.

Trupul neînsufleţit al lui Mircea Stănescu a fost depus la capela cimitirului Sfânta Vineri din Capitală, iar înmormântarea va avea loc duminică dimineaţă.

Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei, la înmormântarea persoanelor care s-au sinucis se poate face slujbă religioasă extinsă, la groapă, în urma unei cereri a familiei care trebuie aprobată de Biserică.

"Deşi, conform religiei ortodoxe, persoanele care se sinucid nu beneficiază decât de o slujbă foarte scurtă, la groapă, la solicitarea familiei îndurerate şi având în vedere că actul de sinucidere a survenit unui eveniment nefericit, se va face o slujbă extinsă, dar nu în biserică", a precizat, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

Fostul deputat PSD Mircea Stănescu a fost găsit, luni seara, în casa sa din Strada Panduri, din Bucureşti, de avocatul acestuia, Cătălin Dancu, într-o baltă de sânge, iar lângă cadavru se afla un pistol. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, cele mai multe indicii au dus la ipoteza sinuciderii.

Pe 27 decembrie 2008, un bărbat a murit după ce a fost lovit, pe trecerea de pietoni, de maşina lui Mircea Stănescu. Iniţial, prietena acestuia şi-a asumat accidentul. Femeia a fost acuzată de ucidere din culpă, însă, în urma audierilor martorilor, procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptei acesteia în cea de favorizare a infractorului. Fiul ziaristului Sorin Roşca Stănescu, împotriva căruia procurorii începuseră urmărirea penală, urma să afle acuzaţiile oficiale, fiind învinuit de omor din culpă.