MENIU

Mircea Lucescu ignoră sfatul medicilor: analizează meciuri video, vorbeşte tot timpul la telefon, se întâlneşte frecvent cu secunzii

Foto: Realitatea.net

Antrenorul român de la Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, susţine că va urmări de pe banca tehnică meciul cu FC Timişoara din preliminariile Ligii Campionilor.

Mircea Lucescu arde de nerăbdare să se întoarcă la munca de antrenor. Deşi medicii i-au recomandat să aibă mai multă grijă de el şi să nu se gândească o perioadă la fotbal, tehnicianul român ignoră sfaturile.

Antrenorul lui Şahtior, potrivit site-ului ukrainiansoccer.net, nu a renunţat deloc la sarcinile sale de serviciu. Astfel, el dă constant indicaţii referitoare la şedintele de pregătire ale echipei, vorbeşte la telefon aproape non-stop şi urmăreşte înregistrări ale meciurilor.

De nenumărate ori pe zi asistenţii Alexandru Spiridon şi Carlo Nikolini vin să-i ceară sfatul, iar un ofiţer de presă de la Şahtior Doneţk l-a suprins pe Lucescu în timp ce analiza cu aceştia o înregistrare cu un meci al FC Timişoara, viitoarea adversară din preliminariile Ligii Campionilor.

"Timişoara este o echipă puternică, va trebui să pregătim foarte atent meciul cu ei. Au şi jucători solizi, Marian Chyzhowski - 1.90 m, Lucasz Magera-1.95, şi jucători tehnici- George Bucur, chemat la naţionala României. Ar mai fi fraţii Karamian şi atmosfera de acolo, unde vin peste 30.000 de spectatori la fiecare meci şi pun presiune pe oaspeţi", a declarat Lucescu.

Întrebat cum va fi să vadă primul mei al echipei sale în noul sezon al Ligii Campionilor din spital, Lucescu a spus: "Nu prea cred, voi fi prezent la meci, chiar din această săptămână plănuiesc să mă externez. Sigur, va trebui să revin periodic pentru control".

Lucescu recunoaşte că Şahtior este o echipă mai puternică, dar cere jucătorilor să nu se relaxeze şi, mai ales, să nu primească gol la meciul de pe teren propriu.