MENIU

Maşina Ambasadei Rusiei a intrat într-un stâlp pe şoseaua Kiseleff

Foto: Realitatea TV

Doi angajaţi ai Ambasadei Rusiei de la Bucureşti au fost răniţi miercuri noapte, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp pe şoseaua Kiseleff din Capitală. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Floreasca pentru îngrijiri.

Dubiţa care aparţine ambasadei Rusiei la Bucureşti s-a izbit violent de un stâlp pe şoseaua Kiseleff din Capitală.

"Se pare că un autovehicul aparţinând corpului diplomatic ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi intrat în stâlp. Din ce am văzut se pare că autoturismul este încărcat cu CD-uri sau alte chestii de genul asta. Maşina aparţine corpului diplomatic", a declarat subinspector Lucian Constantin, Brigada de Poliţie Rutieră.

Cei doi angajaţi ai ambasadei, care se aflau în maşină, au fost răniţi şi transportaţi la spitalul Floreasca pentru îngrijiri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, după ce şoferul a primit îngrijiri medicale, acesta ar fi refuzat să sufle în etilotest şi să îi fie recoltate probe biologice.

Poliţia a sesizat Parchetul în legătură cu acest accident. Ciocan a precizat că  i s-a cerut Ambasadei Rusiei să comunice dacă şoferul are sau nu imunitate diplomatică.