MENIU

Locuitorii unui cartier rezidenţial din Timişoara trăiesc printre noroaie

Foto: Realitatea TV
Zeci de timişoreni au plătit sute de mii de euro pentru a locui într-un cartier rezindenţial, printre noroaie

Au plătit sute de mii de euro ca să locuiască în cartierele rezidenţiale din zona metropolitană a Timişoarei. Acum sunt nevoiţi însă să îşi cumpere cizme din cauciuc ca să poată intra în casele de lux pe care le deţin. Este situaţia timişorenilori din Dumbrăviţa care, deşi au suportat din buzunarul propriu branşarea la utilităţi, acum trebuie să scoată alţi bani şi pentru drumuri.

Zăpada căzută în ultimele zile le dă şi mai mult de furcă timişorenilor care locuiesc în cea mai bine cotată zonă rezidenţială a Timişoarei.

Proprietarii caselor din zonă se plâng că banii investiţi până acum nu le oferă luxul pe care şi l-au dorit. Primăria Dumbrăviţa susţine că nu poate finanţa din surse proprii lucrările la toate drumurile din comună.

După calculele primarului din Dumbrăviţa, ar mai putea trece încă 12 ani până când vor fi asfaltate toate drumurile din zonă. 

Mai multe articole despre:
Timişoara drumuri asfalt noroi cartier rezidenţial