MENIU

Locuitorii comunei clujene Sic au comemorat 292 de ani de la năvălirile tătare

Foto: cluejanul.ro

Zeci de locuitori ai comunei clujene Sic au comemorat pe 24 august 292 de ani de la invazia tătară din 1717. Se spune că tătarii au omorât aproape toată populaţia localităţii în urmă cu trei secole.

Comemorarea a constat în oficierea a trei slujbe şi post pe toată perioada zilei care a coincis cu sărbătoarea Sfântului Bartolomeu. La eveniment a participat şi preşedintele UDMR, Marko Bela, care a afirmat că sicanii pot fi un model pentru toţi ardelenii.

"Comunitatea din Sic pentru noi e foarte importantă prin forţa de a-şi păstra identitatea culturala, tradiţiile. Pe de altă parte, trebuie să fie un simbol, nu numai pentru cei din Sic, ci şi pentru toţi ardelenii, fiindcă acum aproape trei sute de ani, această localitate a fost nimicită aproape în totalitate de tătari şi, totuşi, cei care au mai rămas, au mai avut forţa de a-şi reconstrui viaţa. E un simbol al forţei, al perseverenţei, al capacităţii de a duce mai departe identitatea şi în condiţiile cele mai grele", a afirmat preşedintele UDMR, la încheierea celei de-a treia slujbe religioase oficiată în biserica reformată din localitate.

Primarul comunei Sic, Sallai Ioan, a afirmat că populaţia nu manâncă în ziua de 24 august decât porumb fiert.

"Comemorăm a 292-a oară de când tătarii au năvălit peste localitate. Au mai rămas numai 100 de persoane de atunci (au rămas în viaţă în 1717, din toţi locuitorii de atunci ai satului, după invazia tătară - n. red.) şi strămoşii au jurat că tot timpul trebuie să ne aducem aminte, de trei ori să ţinem slujbă şi să tinem post. Azi ţinem doliu şi post, nu mâncăm altceva decât porumb fiert", a precizat primarul.

Comemorarea presupune că toţi sicanii se îmbracă în portul tradiţional, care include cămăşi albe pentru bărbaţi şi femei, apretate cu pliuri. Au avut loc şi discursuri din partea liderilor UDMR locali. Comuna Sic numără acum peste 2.600 de locuitori.

Mai multe articole despre:
comemorare populaţie invazie comună localitate Sic