MENIU

Liviu Dragnea a fost desemnat de PSD pentru postul de ministru de Interne

Liviu Dragnea: Am luat o decizie
Foto: NewsIn
Liviu Dragnea preia portofoliul Internelor şi lasă astfel loc liber la şefia Consiliului Judeţean Teleorman.
Mircea Geaonă: Dragnea este cea mai bună alegere
Liviu Dragnea: Sunt onorat de această funcţie

Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a fost votat luni, în unanimitate, în cadrul Comitetului Executiv Naţional pentru ocuparea postului de ministru de Interne. Mircea Geoană a precizat că a discutat nominalizarea lui Liviu Dragnea cu premierul Emil Boc şi cu preşedintele Traian Băsescu.

Dragnea a declarat luni că obiectivele sale principale sunt "siguranţa copiilor în şcoli, siguranţa cetăţenilor pe stradă, descentralizarea adevărată şi reală şi o reformă profundă a administraţiei ca o ancoră principală pentru reforma statului". 

"În cele din urmă am luat această decizie grea pentru că am considerat că poate o brumă de experienţă pe care am acumulat-o poate ajuta această ţară şi, poate, domeniul administraţiei publice, care, din păcate, nu a reuşit să contribuie la modernizarea României datorită unei birocratizări excesive", a precizat Liviu Dragnea.

Vicepreşedintele PSD şi-a exprimat totodată încrederea că preşedintele Traian Băsescu va accepta propunerea social-democraţilor pentru funcţia de ministru de Interne.

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat că a avut discuţii cu premierul şi cu preşedintele în legătură cu nominalizarea lui Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea preia portofoliul Internelor şi lasă astfel loc liber la şefia Consiliului Judeţean Teleorman. A avut mai multe atuuri pentru acest post: studiile de administraţie, influenţa în PSD şi nu în ultimul rând, trecutul său.

Liviu Dragnea are 46 de ani. Este de profesie inginer, iar după Revoluţie şi-a definitivat pregătirea şi în managementul administraţiei. Este preşedintele PSD Teleorman şi se află pentru a treia oară la conducerea Consiliului Judeţean.

Înainte de 2000, a fost membru de marcă al Partidului Democrat, care l-a şi propulsat, de altfel, în funcţia de prefect al judeţului Teleorman. După referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, Dragnea s-a autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte al partidului, revoltat că liderii partidului nu îşi asumă acest eşec.

Dragnea este considerat de presă unul dintre baronii PSD, alături de Marian Oprişan, Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre. El s-a aflat anul trecut printre iniţiatorii unui proiect prin care şefii de Consilii Judeţene să dobândească puteri sporite.

La recentele alegeri parlamentare, Liviu Dragnea a coordonat campania PSD, alături de Miron Mitrea. După alegeri, liderul de la Teleorman s-a plasat în tabăra lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase care s-a opus intrării la guvernare cu PD-L.

În decembrie, când s-au stabilit funcţiile guvernamentale în PSD, Dragnea era convins că o să primească ministerul de Interne. A fot ales doar coordonator al miniştrilor social-democraţi în Cabinetul Boc.

Şeful Consiliului Judeţean Teleorman este un om bogat, conform declaraţiei de avere de pe site-ul instituţiei. Are 10 terenuri în Alexandria, Turnu-Măgurele, dar şi la munte, la Azuga sau la mare, în Năvodari. Toate terenurile au o suprafaţă de peste 25.000 de metri pătraţi.

La acestea se adaugă un apartament în Turnu Măgurele, două case în Alexandria, una de vacanţă la Năvodari şi două spaţii comerciale în Turnu-Măgurele. Pe numele său figurează un sigur automobil Aro din 1989. Nu are bijuterii şi nici sume importante în conturi. Are în schimb acţiuni la un hotel în valoare de peste 200.000 de lei.

Dragnea are şi datorii. 80.000 de euro la socrul lui. Anul trecut, din funcţia de şef al CJ Teleorman, Liviu Dragnea a obţinut 40.000 de lei. Soţia sa de 10 ori mai mult din funcţia de director comercial la hotelul la care este şi el acţionar.

Vicepreşedintele PSD a avut şi ceva probleme în justiţie. DNA l-a cercetat într-un dosar referitor la accesarea unor fonduri europene, însă acesta a fost închis ulterior.

Mai multe articole despre:
PSD ministru interne Liviu Dragnea