MENIU

Limuzină de 60.000 de euro pentru preşedintele CJ Maramureş

Foto: blogs.msg.com

Investiţie de lux la Aeroportul din Baia Mare. La sfârşitul anului trecut, instituţia s-a dotat cu o maşină de serviciu de peste 60.000 de euro. Limuzina este însă parcată în faţa Consiliului Judeţean şi este folosită de preşedintele Mircea Man. Consilierii care au aprobat investiţia susţin că nu au ştiut despre ce vehicul este vorba.

Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, susţine că limuzina reprezintă chiar o economie pentru bugetul judeţului. El spune că, în loc să cumpere două vehicule, a ales să-l folosească pe acesta în comun cu şefii aeroportului.

"Pentru o deplasare la Bucureşti consider că Maramureşul poate să-şi permită o maşină egală cu cea a edilului Băii Mari", a spus Mircea Man, care a adăugat: "Am să iau maşina de la aeroport şi am să o folosesc de câte ori este nevoie".

Investiţia a fost aprobată, în urmă cu un an, în plenul Consiliului Judeţean. Călin Matei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a explicat că nu a ştiut despre ce tip de maşină este vorba: "Nu s-a ştiut ce urmează. Ştiam că trebuie să se ia maşină pentru aeroport, toţi consilierii au fost de acord". 

Consilierul judeţean Gabriel Ardusătan a spus: "Era vorba de o maşină relativ modestă, pentru aeroport, dat fiind că cealaltă se casase. Era o chestie pe lista de investiţii". Alţi consillieri ştiau că se va cumpăra o Dacie Logan.