MENIU

Legea unică de salarizare va mări lefurile parlamentarilor cu aproape 800 lei

Foto: NewsIn

Legea unică de salarizare va mări lefurile parlamentarilor. Conform ultimei variante a proiectului de lege, senatorii şi deputaţii vor primi pe lună echivalentul a 13 salarii minime. Asta înseamnă cu aproape 800 de lei mai mult faţă de venitul actual. În schimb, salariul premierului este mai mic cu aproape 100 de lei. El nu va fi micşorat, ci îngheţat.

Ministerele şi sindicatele s-au întâlnit joi şi au reuşit să o redacteze într-o primă formă. Potrivit actului normativ, bugetarii nu vor pierde din sporuri, dar vor fi la mâna angajatorilor.

Ministerul Muncii a făcut noi propuneri privind salariile din grila unică a bugetarilor, astfel că cele mai mari salarii de la stat le vor avea preşedintele ţării, precum şi preşedinţii Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi, fiecare cu câte 9.000 de lei.

Urmează în ordine, preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor, tot cu 9.000 lei. Premierul va avea un salariu de 8.700 de lei, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, 8400 de lei, la fel ca şi vicepreşedintele Senatului şi vice prim-ministrul. Topul salariilor se încheie cu secretarii şi chestorii Senatului care vor câştiga câte 8.220 de lei.

Sporurile vor reprezenta 30% din veniturile angajaţilor de la stat. Salariul de bază va reprezenta 70% din veniturile bugetarilor.

Este unul dintre principiile legii unice de salarizare pe care ministerele şi sindicatele au reuşit să o redacteze într-o primă formă. Potrivit actului normativ, bugetarii nu vor pierde din sporuri, dar vor fi la mâna angajatorilor.