MENIU

La Primăria Braşov, subalternii au salarii mai mari decât şefii lor

Foto: apla.ro

Sunt subalterni, dar au salarii mai mari ca şefii lor. Vorbim de secretarii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean Braşov. Din declaraţiile lor de avere, reiese că unul câştigă nouă, iar cel de-al doilea peste zece mii de lei.

Salariul de bază al secretarului primăriei este de 4.200 de lei, dar se dublează datorită sporurilor şi altor drepturi. Aşa a ajuns la 9.200 de lei pe lună în anul 2008.

"Sunt şi nişte drepturi salariale pe care domnul secretar le-a primit în urma unor decizii ale Guvernului României, respectiv prima de vacanţă pe ultimii ani, sau a unor decizii ale instanţei judecătoreşti. Este vorba despre sporul de dispozitiv", a precizat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt primăria Braşov.

Un alt salariu de bugetar, cu patru zerouri, încasează şi secretarul de judeţ. Preşedintele Consiliului Judeţean spune însă că se va trece la măsuri.

"Măsurile care se iau, se iau de sus în jos. Se iau de la mine şi la vicepreşedinţi şi la manageri şi la secretari, şi toţi angajaţii vor pleca în concediu zece zile fără plată",  a declarat Aristotel Căncescu, preşedinte Consiliul Judeţean.

Cei doi secretari au avut câştiguri mai mari decât cele ale primarului. Anual, primarul câştigă 46.000 de lei, în timp ce secretarul său primeşte 111.000 de lei- adică peste dublu. La fel stau lucrurile şi la Consiliul Judeţean.

Mai multe articole despre:
salariu Braşov primar primărie declaraţie de avere