MENIU

Joseph Jackson: Michael nu a murit din cauza stresului

FOTO: zimbio.com

La aproape două zile de la moartea subită a lui Michael Jackson, tatăl acestuia a declarat, pentru Fox News, că nu crede că stresul ar fi fost cauza decesului.

"Ne va lipsi cel mai mare şi cunoscut superstar din lume", a declarat Joseph Jackson, într-un interviu cu Fox News.

Întrebat dacă este de părere că fiul său va fi mai celebru acum decât atunci când era în viaţă, Joseph a spus că "atenţia de care se bucură acum ar fi trebuit să o primească atunci când trăia". Conform spuselor tatălui lui Michael, copii acestuia se simt foarte bine, sunt împreună cu familia şi se joacă cu alţi copii.

Un comunicat de presă publicat în revista People, sâmbătă, de familia Jackson, spune că "durerea lor nu poate fi descrisă în cuvinte" şi că le va lipsi Michael, fiind unul dintre cele mai negre momente ale vieţii lor. "Fiul nostru iubit, frate şi tatăl a trei copii, a dispărut atât de brusc, într-un mod atât de tragic şi mult prea devreme. Ne-a lăsat familia atât de afectată, încât am ajuns într-un moment în care comunicarea cu lumea de afară ni se pare imposibilă".

Familia lui Michael Jackson a cerut o a doua autopsie, realizată de un expert privat, după ce Institutul Medico-Legal din Los Angeles a afirmat vineri că nu au reuşit să determine cauza morţii.

Membrii familiei au spus că sunt frustraţi şi furioşi din cauza lipsei de informaţii legate de ultimele ore ale vieţii lui Michael Jackson, precum şi termenul de şase săptămâni, dat de autorităţi, pentru a determina cauza morţii starului pop.

Nici un membru al familiei nu a fost prezent în casa lui Michael, la momentul decesului. În înregistrarea apelului la 911 (serviciul de urgenţă), o persoană necunoscută spune că un doctor îi acordă primul ajutor. Întrebat de dispecer dacă a mai văzut cineva ce s-a întâmplat, apelantul a spus că este prezent doar doctorul.
Mai multe articole despre:
Los Angeles Michael Jackson Fox News doctor