MENIU

Jandarmii au format un cordon în faţa intrării Tribunalului Bucureşti, după ce susţinătorii lui Becali au blocat intrarea în clădire

foto: NewsIn

Jandarmii au format un cordon în faţa intrării Tribunalului Bucureşti, după ce susţinătorii lui Gigi Becali au blocat intrarea în clădire, în timp ce scandau numele patronului stelist pe scările instituţiei.

După ce au fost îndepărtaţi de pe scări de către jandarmi, simpatizanţii lui Gigi Becali s-au aşezat în genunchi şi au rostit, în cor, rugăciunea "Tatăl Nostru" pentru salvarea patronului stelist.

Reamintim că unul dintre judecătorii completului care judecă recursul împotriva arestării preventive a lui Gigi Becali i-a cerut avocatului Aurelian Pavelescu să facă declaraţii politice în afara sălii de judecată. 

Magistratul i-a cerut acest lucru avocatului după ce acesta a susţinut, în pledoaria sa, că susţinătorii finanţatorului clubului Steaua, care se află în faţa Tribunalului Bucureşti, spun că, în acest caz, este vorba despre mai multe abuzuri. 

Gigi Becali a fost reţinut de procurori, joi, 2 aprilie, la ora 13.00, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu alte patru persoane, ulterior, fiind reţinut o a şasea persoană. Cea de-a şaptea persoană căutată de poliţişti nu a fost găsită, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. 

Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost, apoi, arestat preventiv, vineri, 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1. 

Judecătoria Sectorului 1 motivează decizia de arestare a lui Gigi Becali prin faptul că finanţatorul Stelei este recunoscut în unele medii drept formator de opinie şi multe dintre conduitele acestuia sunt exemplu de urmat, documentul făcând referire şi la faptul că Becali este un om credincios. 

"În prezenta cauză, gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor poate fi suficientă pentru a contura aprecierea că aceştia prezintă pericol pentru ordinea publică", se arată în motivare. 

Potrivit acesteia, chiar dacă s-ar proba în mod cert că părţile vătămate au furat maşina lui Becali, "nu este de conceput într-o societate democratică cu reguli de conduită şi convienţuire clară să se recurgă la proceduri judiciare paralele care nu au nicio legătură cu ordinea şi statul de drept, ci intră în sfera ilicitului penal." 

Mai multe articole despre:
Gigi Becali jandarmi susţinători