MENIU

Izvoranu a evoluat o repriză la Terek în amicalul cu Zoria Lugansk, iar Goian nu a jucat deloc

Foto: NewsIn

Echipa Terek Groznâi l-a testat o repriză pe fundaşul lui Dinamo, Silviu Izvoranu, în vreme ce celălalt jucător al roş-albilor, Lucian Goian, nu a evoluat deloc, luni, în partida amicală cu Zoria Lugansk, scor 1-1, disputată în cantonamentul formaţiei ruse din Antalya.

Silviu Izvoranu a intrat după pauză şi a avut o evoluţie destul de bună pe postul de fundaş stânga. În schimb, fundaşul Lucian Goian nu a fost folosit niciun minut la formaţia rusă, deşi s-a pregătit intens pe marginea terenului pe întreaga durată a partidei. Aceeaşi soartă a avut-o şi fostul atacant al Stelei, Arthuro, care nu este încă pus la punct cu pregătirea fizică.

Ceilalţi trei români legitimaţi la Terek Groznâi, Daniel Pancu, Andrei Mărgăritescu şi Florentin Petre, au evoluat toţi în acest meci, însă doar ultimul a fost titular.

Petre a început partida pe postul de mijlocaş stânga, iar spre finalul primei reprize a fost mutat pe partea dreapta, fiind cel mai activ jucător al meciului. De la cornerul executat de fostul dinamovist a plecat singurul gol a formaţiei ruse reuşit de Kojarov. Cu patru minute înainte de final, echipa ucraineană a egalat norocos, printr-un şut deviat în propria poartă de un fundaş rus.

Gruparea Terek Groznâi a făcut o ofertă clubului Dinamo pentru fundaşii Lucian Goian şi Silviu Izvoranu, urmând ca luni să ia o decizie clară în acest sens. Cei doi se află deja de trei zile în cantonamentul formaţiei cecene.

Mai multe articole despre:
Dinamo Lucian Goian Terek Groznâi Silviu Izvoranu