MENIU

Institutul Cantacuzino a efectuat teste pentru depistarea virusului A (H1N1) doar pentru Albania

Foto: shutterstock.com

Albania este singura ţară din Europa care a trimis Institutului Cantacuzino probe de laborator pentru depistarea infecţiei cu noul virus gripal, deşi acreditarea OMS prevede posibilitatea de a confirma cazurile de gripă porcină pentru nouă ţări europene, au declarat oficialii MS.

"Doar pentru Albania s-au efectuat teste de laborator la Institutul Cantacuzino, pentru depistarea infecţiei cu virusul gripal A (H1N1) şi toate au ieşit negative. Celelalte ţări, probabil, au trimis probele către laboratoarele din Londra", au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Institutul Naţional Cantacuzino a obţinut, la sfârşitul lunii mai, acreditare din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru a diagnostica şi confirma infecţia cu noul virus gripal atât la nivel naţional, cât şi regional pentru nouă ţări din Europa: Albania, Moldova, Croaţia, Belarus, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Serbia şi Bulgaria.

Dintre aceste ţări, în Bulgaria au fost confirmate două cazuri de infecţie cu noul virus gripal, însă probele de laborator nu au fost trimise către Institutul Cantacuzino.

În ceea ce priveşte România, Institutul Cantacuzino a confirmat, până în prezent, 18 cazuri de infecţie cu virusul gripal A (H1N1). Dintre acestea, nouă pacienţi au fost deja vindecaţi. Restul pacienţilor se află în continuare sub îngrijire medicală şi li se adminitrează tratament cu antivirale.