MENIU

Indiferent de componenţa noului guvern român, există dubii legate de aplicarea cerinţelor FMI

FMI

\"Cu cât criza politică se prelungeşte mai mult, cu atât probabilitatea întârzierii în implementarea măsurilor prevăzute în programul cu FMI creşte, la fel şi riscurile unor noi întârzieri în livrarea următoarelor tranşe din împrumut. Cu toate acestea, nu ne aşteptăm la o încetare a acordului extern pentru România\", arată raportul pe noiembrie al Economist Intellingence Unit (EIU).

Prelungirea crizei politice măreşte riscurile de întârzieri în livrarea următoarelor tranşe de la FMI, prin amânarea măsurilor prevăzute în programul de finanţare externă, avertizează EIU, care consideră că există incertitudini privind implementarea reformelor indiferent de componenţa noului guvern.

\"Cu cât criza politică se prelungeşte mai mult, cu atât probabilitatea întârzierii în implementarea măsurilor prevăzute în programul cu FMI creşte, la fel şi riscurile unor noi întârzieri în livrarea următoarelor tranşe din împrumut. Cu toate acestea, nu ne aşteptăm la o încetare a acordului extern pentru România\", arată raportul pe noiembrie al Economist Intellingence Unit (EIU).

Pe de altă parte, analiştii EIU atrag atenţia că, indiferent de componenţa noului guvern, există incertitudini cu privire la implementarea măsurilor dure de ajustare care vizează sectorul public.

\"Oricare ar fi componenţa politică a noului guvern, există dubii că acesta va implementa măsurile dure de ajustare pentru sectorul public, inclusiv scăderea cheltuielilor cu salariile şi reforma pensiilor, cerute de FMI\", precizează economiştii.

De asemenea, EIU subliniază că \"dacă noul guvern va implementa în întregime programul agreat cu FMI, va intra probabil în conflict cu sindicatele din sectorul public, existând riscul unor tulburări sociale grave\".

Mai multe articole despre:
EIU FMI FMI România