MENIU

Impozitele locale se vor majora de anul viitor cu 20 de procente

Foto: RTV

Taxe mai multe şi mai mari. Asta îi aşteptă pe români peste mai puţin de trei luni. Din cauza lipsei acute de bani, autorităţile încearcă să găsească tot felul de metode pentru ca anul viitor să umple visteria goală.

În primul rând, casa şi maşina ne vor costa mai mult. Impozitele locale se vor majora începând de anul viitor cu 20%. Specialiştii spun că,această măsură va aduce venituri suplimentare de aproape un miliard de euro.

Taxa auto nu va mai ocoli pe nimeni. Autorităţile au decis ca din 2010, taxa de poluare să se aplice şi pentru maşinile Euro 4, sub 2000 de centimetri cubi - autoturisme care sunt scutite în prezent.

Orice ban este binevenit, aşa că autorităţile locale vor majora şi taxele pentru diverse servicii. De exemplu, certificatul de urbanism pentru un teren de până în 150 de metri pătraţi va costa în 2010 5 lei, faţă de 3 în prezent.

Cei care realizează venituri din profesii liberale, managerii şi asociaţiile familiale ar putea contribui la sistemul unitar de pensii. Măsura este prevăzută în legea pensiilor şi ar putea intra în vigoare de anul viitor. Nu în ultimul rând, autorităţile se gândesc să majoreze taxa pe valoare adăugată din 2010. Dacă TVA-ul va creşte, românii vor plăti mai mult pentru toate produsele.

Mai multe articole despre:
taxe taxa auto Legea pensiilor