MENIU

Hotelurile din sudul litoralului au avut, de 1 Mai, peste o treime din camere neocupate

foto: REALITATEA.NET

Hotelurile deschise din sudul litoralului, Saturn, Venus, Jupiter - Cap Aurora, Neptun şi Olimp, au avut mai bine de o treime din camere neocupate, în perioada minivacanţei de 1 Mai, în timp ce în Mamaia cu greu s-a mai putut găsi un loc liber, potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Potrivit preşedintelui ANAT, Corina Martin, gradul de ocupare a hotelurilor deschise în Saturn, Venus, Jupiter - Cap Aurora, Neptun şi Olimp a fost de circa 60%. "În Sud sunt mai puţine hoteluri deschise, deoarece nu au fost făcute rezervări. Pentru staţiunile 2 Mai şi Vama Veche nu putem estima nici numărul turiştilor, nici gradul de ocupare al unităţilor hoteliere, deoarece turiştii care aleg să vină în aceste staţiuni stau de regulă la cort, şi nu la hotel", a spus Martin.

La deschiderea sezonului estival sunt disponibile circa 80% din cele aproximativ 130.000 de locuri de cazare de pe litoral. 

Peste 20.000 de turişti au fost aşteptaţi pe litoralul românesc cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, potrivit estimărilor ANAT. Peste 50% dintre aceştia au preferat Mamaia, în timp ce Saturn,Venus, Jupiter - Cap Aurora, Neptun şi Olimp, staţiuni care ţin de primăria Mangalia, împart restul turiştilor cu destinaţiile clasice de 1 Mai ale tinerilor: Vama Veche, Costineşti şi 2 Mai. 

"Staţiunile cu tradiţie de 1 Mai sunt Mamaia, Costineşi şi Vama Veche. Sudul litoralui, de la Neptun la Mangalia, va fi mai gol. De altfel, cele mai multe hoteluri deschise în acestă perioadă şi cele mai multe evenimente sunt în Mamaia", a adăugat purtătorul de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu. 

De asemenea, potrivit datelor ANAT, aproximativ 1.500 de români şi-au petrecut vacanţa de 1 Mai în Turcia, Grecia, Egipt sau Tunisia. Potrivit estimărilor, în acest an, circa 20.000 de români şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai în afara ţării. În 2008, peste 35.000 de români şi-au petrecut vacanţa de Paşte şi 1 Mai în Grecia, Bulgaria şi Turcia. 

Mai multe articole despre:
hoteluri turişti litoral Neptun Olimp ANAT