Grupul de lucru anti-criză, construit de cabinetul Boc, se reuneşte astăzi la Ministerul Finanţelor Publice
Grupul de lucru pentru elaborarea planului de măsuri de combatere a efectelor crizei economice pe termen scurt şi mediu, constituit de cabinetul Boc, va avea prima întrunire astăzi, la ora 14:00, la sediul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), a anunţat Ministerul.
Miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a participat la o întâlnire cu partenerii sociali pentru relansarea dialogului privind combaterea efectelor crizei economice. La finalul întâlnirii, ministrul anunţa constituirea unui grup de lucru care se va reuni astăzi.
"În contextul crizei actuale este necesară o mai mare concentrare pe soluţii decât pe pericol", a subliniat Pogea.
Măsurile stabilite de grupul de lucru vor fi incluse în proiectul de buget pentru anul 2009 şi în estimările pentru perioada 2010 - 2012.
"Principalele ţinte ale planului de măsuri pentru combaterea efectelor crizei economice sunt asigurarea condiţiilor de stabilitate macroeconomică, păstrarea deficitului bugetului general consolidat în ţinta stabilită şi controlul deficitului de cont curent", se mai arată în comunicatul MFP.
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat miercuri dimineaţă că "ipotezele macroeconomice indică o creştere economică (PIB) de 3,5%, o valoare nominală de 588,1 miliarde lei, o inflaţie medie de 5,3%, un salariu mediu brut de 1.702 lei/lună şi un deficit al bugetului general consolidat (BGC) de 1,7-2% din PIB".
Mai multe articole despre:
buget
guvern
Ministerul Finanţelor
infrastructura
proiect
executiv
Gheorghe Pogea
rutieră