MENIU

Grila de salarizare a angajaţilor din învăţământ a fost definitivată pe 1 iunie

Foto: wordpress.com

Ministerul Educaţiei a propus sindicaliştilor, spre discuţie, o grilă de salarizare a angajaţilor din învăţământ, urmând ca documentul rezultat să fie prezentat la negocierile de la Ministerul Muncii, a declarat, pentru NewsIn, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN).

"Ministerul ne-a spus că va termina până luni o grilă care ne va fi prezentată ca document de discuţie. Oricum, până în prezent cererile ne-au fost susţinute de cei de la Ministerul Educaţiei, la Ministerul Muncii avem probleme", a spus reprezentantul FEN, Constantin Ciosu.

Sindicaliştii au spus că nu sunt mulţumiţi de negocierile de la Ministerul Muncii pentru că grila propusă până în prezent nu include toate categoriile de bugetari, respectiv încă sunt avantajaţi bugetari de lux.

"Încă se fac discriminări. Pe noi ne interesează ca toţi bugetarii să fie trataţi egal în funcţie de pregătire, iar dacă se elimină sporurile, până la limita de 30% din salariu, să se elimine de la toate sectoarele bugetare", a adăugat secretarul general FEN.

Potrivit FEN, profesorii cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II şi care au între şase şi zece ani vechime ar putea primi, potrivit grilei de salarizare propuse de Ministerul Muncii, de cinci ori salariul minim pe economie, adică 3.000 de lei brut, sindicaliştii cer însă cel puţin 3.500 de lei.

"Ne-a fost propusă o grilă de salarizare prin care profesorii cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II şi între şase şi zece ani vechime, să primească de cinci ori salariul minim pe economie, respectiv 3.000 de lei brut, ceea ce înseamnă 1.700 - 1.800 lei net. Ceea ce nu reprezintă vreo creştere faţă de salariile actuale. În plus profesorii cu gradul I şi 14 ani vechime ar primi tot cam atât", a mai spus Constantin Ciosu.

Ciosu a adăugat că sindicaliştii şi Ministerul Educaţiei propun ca profesorii de gradul I să primească de şase-şapte ori salariul minim pe economie, iar cei de gradul I să primească de nouă ori salariul minim.

Aceste propuneri înseamnă o creştere semnificativă a salariilor profesorilor, au spus sindicaliştii.