MENIU

Gordon Brown şi Sarkozy pornesc un război împotriva bonusurilor primite de bancheri

Foto: Realitatea TV

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi prim-ministrul britanic Gordon Brown şi-au unit forţele în reforma sistemului financiar. La un an de la falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers, cei doi au avut o întrevedere la Palatul Elysee.

Nicolas Sarkozy şi Gordon Brown au condamnat, într-o conferinţă de presă, bonusurile de milioane de dolari primite de bancheri. Analiştii au explicat că sumele exorbitante îi încurajează pe bancheri să se implice în tranzacţii foarte riscante. Aceleaşi tranzacţii care au adus sistemul financiar în pragul colapsului anul trecut în septembrie.

Cei doi lideri au anunţat că i-au trimis şi o scrisoare preşedintelui american Barack Obama prin care îi cer măsuri ferme în sectorul financiar. Sarkozy şi Brown au vorbit şi despre aşteptările pe care le au de la summitul G20 de la Pittsburgh, programat pentru sfârşitul acestei luni.

"Ce vrem? Vrem ca la final să fie luate angajamente precise astfel încât comportamentul absolut scandalos care a şocat lumea întreagă să înceteze. Şi chiar asta vom face. Cred că Pittsburgh va fi un summit foarte important", a declarat preşedintele Sarkozy.

Controversele privind salariile uriaşe ale unor bancheri au revenit în atenţie. Asta după ce în presă au apărut informaţii că instituţii financiare din Marea Britanie şi Statele Unite, sprijinite de stat anul trecut, au început să acorde din nou bonusuri exagerate angajaţilor.

Mai multe articole despre:
bănci bancheri reuniune îngrijorare bonusuri