MENIU

Germania: O candidată pentru Bundestag a pus o poză cu decolteul Angelei Merkel pe afiş

Foto: RTV

Scandal politic cu decolteuri în Germania, în plină campanie electorală! O candidată pentru Bundestag din Uniunea Creştin Democrată, Vera Lengsfeld, afişează un decolteu generos pe afişul electoral, unde apare alături de şefa sa de partid, Angela Merkel, şi ea surprinsă într-o rochie decoltată.

Fotografia cu Merkel este deja celebră: anul trecut, imaginea cu rochia purtată de cancelarul german la o seară de gală la Oslo, în Norvegia, a făcut turul lumii şi a stârnit nenumărate comentarii.

Vera Lengsfeld a fost imediat atacată de colegii de partid şi de alegători deopotrivă, în primul rând pentru că sloganul "Avem mai mult de oferit" apare chiar sub sânii şefei sale, dar şi pentru că a ales tocmai această poză fără să se fi consultat cu partidul.

Deşi nimeni nu a sărit în apărarea ei, candidata de 57 de ani nu a anunţat că ar intenţiona să schimbe afişul electoral, dimpotrivă: graţie afişului, 17.000 de vizitatori i-au vizitat blogul într-o singură zi. "Dacă măcar unul din zece aruncă o privire pe programul meu, atunci aş obţine un rezultat mai bun decât făcând campanie în stradă", a explicat candidata.