MENIU

Gazprom i-a cerut Ucrainei să reia negocierile pentru soluţionarea crizei gazului

Foto: stratfor.com, russiablog.org

Compania rusă Gazprom i-a cerut Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică să reia negocierile, al căror eşec la 31 decembrie a dus la sistarea aprovizionării cu gaz rus a Kievului, transmite AFP.

"De la 31 decembrie, Ucraina refuză să negocieze cu Gazprom şi a apelat la a sustrage din volumul de gaze livrat consumatorilor europeni, încălcându-şi astfel obligaţiile ca ţară de tranzit", a declarat vicepreşedintele companiei ruse, Aleksandr Medvedev, citat într-un comunicat al Gazprom.

"Cerem  Ucrainei să se abţină de la aceste acţiuni ilegale şi să revină la Moscova pentru a negocia, odată pentru totdeauna, un acord privind livrarea de gaz care să fie acceptabil pentru ambele părţi", a adăugat Medvedev. "Suntem pregătiţi să-i întâlnim imediat", a precizat el.

Sâmbătă, compania rusă Gazprom şi cea ucraineană Naftogaz au recurs reciproc la ameninţarea că se vor adresa tribunalului de arbitraj de la Stockholm pentru a-şi rezolva diferendul pe care îl au pe tema gazelor, informează AFP.

Gazprom a anunţat că va depune plângere la tribunalul de la Stockholm pentru ca această instanţă să ceară companiei ucrainene Naftogaz să asigure tranzitul gazului către Europa. "Gazprom a luat decizia de a depune plângere la tribunalul internaţional de arbitraj de la Stockholm pentru a obliga Naftogaz să asigure tranzitul fără piedici al gazului rus către Europa pe teritoriul Ucrainei", a anunţat Gazprom într-un comunicat.

Grupul rus va cere tribunalului "să ia măsurile necesare pentru a împiedica orice acţiune a Naftogaz vizând reducerea tranzitului gazului rus către Europa", precizează comunicatul.

Gazprom, care şi-a încetat începând de joi livrările de gaz destinate Ucrainei, acuză această ţară că sustrage din gazul destinat clienţilor europeni.

"L-am informat pe preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, despre pregătirea acestei plângeri şi a aprobat decizia", a declarat preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, citat de serviciul de presă al companiei. "Toate documentele vor fi pregătite şi trimise la Stockholm în cel mai scurt timp", a adăugat Miller.

Pe de altă parte, compania ucraineană Naftogaz a anunţat că va depune şi ea o plângere la acelaşi tribunal de arbitraj de la Stockholm, dacă Gazprom o dă în judecată, a informat sâmbătă agenţia Interfax-Ucraina.

"Naftogaz vede într-un mod pozitiv intenţiile Gazprom de a rezolva chestiunile littigioase pe baza principiilor practicii internaţionale", a spus compania ucraineană într-un comunicat. Însă "absenţa unui contract privitor la tranzitul gazului rus pentru anul curent nu dă Naftogaz posibilităţi juridice, nici tehnice de a transporta gazul rus pe teritoriul ucrainan", a subliniat Naftogaz comentând motivul pentru care Gazprom a anunţat că se va adresa instanţei internaţionale şi confirmând că nu mai recunoaşte contractul privind tranzitul pe care îl avea încheiat cu Rusia pe mai mulţi ani.

Rusia a întrerupt joi aprovizionarea cu gaz a Ucrainei pentru că cele două părţi nu au reuşit să se înţeleagă asupra preţului de livrare a gazului în 2009 şi asupra relgementării unor datorii, ceea ce a făcut Europa să se teamă de o repetare a scenariului similar din 2006, care a provocat perturbări în alimentarea cu gaz a europenilor.

România, Polonia şi Bulgaria au constatat deja o scădere a livrărilor de gaz provenind din Rusia via Ucraina.

Pe de altă parte, vicepreşedintele Gazprom a cerut europenilor, sâmbătă, la Berlin, să dea în judecată Ucraina acuzând-o de nerespectarea unui tratat european referitor la tranzitul produselor energetice. "Este timpul să acţionăm în justiţie", a declarat Medvedev la o conferinţă de presă la Berlin.

Medvedev, aflat în trecere prin Berlin după ce avusese discuţii la Praga, a afirmat că scăderile în livrarea de gaz semnalate de Polonia, Ungaria sau România au apărut din cauza faptului că Ucraina sustrage din gazul care tranzitează teritoriul său şi din stocurile din Ucraina aparţinând societăţii RosUkrEnergo. "Sustrag gaz din gazoduct şi din stocurile subterane" din Ucraina, a afirmat Medevedev, pentru care a negocia cu ucrainenii "este ca şi cum ai vorbi cu locuitorii planetei Marte".

El a estimat că Ucraina a sustras vineri 35 de milioane de metri cubi din gazul destinat Poloniei, României şi Ungariei.

Medvedev a invitat ţările semnatare ale Cartei energetice - un tratat internaţional adoptat de 49 de ţări, între care Ucraina, dar nu şi Rusia - să folosească acest text pentru a acţiona în justiţie Ucraina. Tratatul interzice cu precădere întreruperea sau reducerea tranzitului materiilor energetice în caz de litigiu asupra modalităţilor de tranzit.

"E timpul să facem presiuni asupra Ucrainei folosind instrumentele legale create prin Carta energiei", a declarat Medvedev, care se află în Europa într-o campanie de explicaţii şi persuadare. După Berlin, el trebui să meargă la Paris, Londra, Viena, Italia de unde va reveni în Germania marţi pentru convorbiri oficiale.

Volumul de gaz rus care tranzitează Ucraina cu destinaţia Europa este în mod normal de circa 286 de milioane de metri cubi pe zi, a spus Medvedev, care a făcut completarea că societatea sa s-a angajat să transporte această cantitate de gaz până la graniţa dintre frontiera Rusiei cu Ucraina.

Pe de altă parte, Medvedev a spus că Gazprom este gata să ofere 3 miliarde de dolari Ucrainei reprezentând plata în avans pentru un an şi jumătate a taxelor de tranzit, ceea ce ar permite Kievului să-şi plătească datoriile şi să negocieze un nou contract de livrare a gazelor.

Gazprom cere Ucrainei un "preţ european" de 418 dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaz, după ce Kievul a respins un tarif preferenţial de 250 de dolari pentru anul în curs în cadrul unui contract pe termen mai lung.

Datoria actuală a Ucrainei faţă de Gazprom se ridică la 615 milioane de dolari, potrivit lui Medvedev.

Conflictul gazului dintre Rusia şi Ucraina riscă să antreneze "probleme foarte grave" pentru tranzitul gazului rus către Europa "în următoarele zece zile", a avertizat sâmbătă reprezentantul preşedinţiei ucrainene pentru securitate energetică, Bogdan Sokolovski. "Dacă partea rusă nu livrează mai mult gaz decât în prezent, în circa zece zile ar putea exista probleme tehnologice foarte grave" în ceea ce priveşte tranzitul de gaz rus către Europa, a declarat el.

Cea mai mare parte a ţărilor europene dispun de stocuri importante de gaz, precum şi de surse alternative de gaz, ceea ce le permite să facă faţă cererii timp de câteva săptămâni.

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina Gazprom Europa Stockholm Naftogaz