MENIU

Eminem, între picioarele lui Borat - VEZI VIDEO

Eminem a părăsit furios gala MTV, imediat după incident
Foto: dailymail.co.uk

Rapperul Eminem a plecat furios de la MTV Movie Awards, după ce s-a trezit cu fundul lui Sacha Baron Cohen, cunoscut ca Borat, la câţiva centimetri de faţa sa.

Sacha trebuia să prezinte premiul pentru "Cea mai bună reprezentaţie masculină" şi şi-a făcut intrarea în scenă deghizat într-un înger îmbrăcat sumar, suspendat de un fir.

Zborul îngerului a avut însă un final neaşteptat. El a aterizat foarte aproape de capul lui Eminem, care se afla în public. Gărzile de corp ale rapperului au recţionat imediat, însă farsa fusese deja consumată. Împins de bodyguarzi, Sacha poate fi auzit spunând: "Băieţi, nu mă atingeţi! Am deja prieten! Băieţi, vreţi să continuăm la hotel?"

La scurt timp după incident, Eminem a părăsit nervos sala. Mai multe celebrităţi, printre care Cameron Diaz sau Zachary Quinto, au fost suprinse de camerele de luat vederi amuzându-se copios de scena la care au asistat.

Sacha Baron Cohen, cunoscut cel mai bine pentru personajul Borat, joacă mai nou rolul unui homosexual, sub numele de Bruno, într-un show de televiziune din Austria.

MTV Movie Awards a avut loc duminică, la Los Angeles, California.