Emil Hurezeanu: Preşedinţi şi jurnalişti
Fascinant şi bizar acest cuplu inseparabil, mereu pe punctul de a divorţa, cu intensitatea zadarnică a viciosului Mark Twain, care s-a lăsat de fumat şi s-a apucat de limba germană de sute de ori. În ultimii 20 de ani, preşedinţii români, nevoiţi să împartă, simbolic, puterea cu presa, au creat şi au promovat o vastă şi nuanţată simptomatologie a grefării şi respingerii concomitente ale organului respectiv.
Paternalist şi condescendent, nervozitatea dlui Iliescu a atins cheia de boltă a relaţiei ură-iubire între lider şi jurnalist în formula: „Măi animalule!“. Un memento sincer al îndepărtării prin apropiere. Dl Constantinescu, mai discret şi timid, n-a părut niciodată tulburat, în exterior, de criticile din mass-media, după ce, luni în şir, înainte şi după alegerile din 1996 s-a bucurat de bunăvoinţa cvasigenerală a marilor editorialişti. E-adevărat, ei erau mai degrabă dornici să-l vadă plecat pe Iliescu. În vara anului 2000, la câteva zile după ce anunţase că nu mai candidează, dl Constantinescu a făcut o vizită în Brazilia. Acolo s-a întâlnit cu oameni de afaceri, academicieni etc., dar şi cu o cunoscută interpretă romă, dintr-o telenovelă la modă.