MENIU

Ecaterina Andronescu: 40 de preşedinţi de comisie de supraveghere pentru BAC au lipsit luni de la examen

Foto: oron.ro
Ecaterina Andronescu: 40 de preşedinţi de comisii au lipsit astăzi din cauza unor probleme de sănătate

Luni a început bacalaureatul. Cu emoţii pentru elevi, cu emoţii şi pentru mai-marii de la Ministerul Educaţiei. Ei au decis săptămâna trecută să înjumătăţească sumele plătite profesorilor pentru supravegherea la examen, de aceea sindicatele au anunţat că lasă la latitudinea profesorilor participarea la BAC.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că până acum nu au fost probleme în desfăşurarea examenului de Bacalaureat. Andronescu a anunţat că 40 de preşedinţi de comisii au lipsit luni din cauza unor probleme de sănătate şi că anul trecut au fost mult mai multe cazuri de acest gen.

Andronescu a mai afirmat că toate cadrele didactice care au lipsit luni de la examenul de Bacalaureat au fost înlocuite.

Peste 220.000 de absolvenţi de liceu vor susţine luni prima probă a Bacalaureatului, cea orală de limba şi literatura română. Bacalaureatul se va desfăşura ca şi în anii trecuţi. Astfel, în perioada 22-25 iunie sunt programate probele orale la limba şi literatura română, limba maternă şi limba modernă.

Pe 26 iunie încep examenele scrise, primul fiind cel la limba şi literatura română, urmat de proba la limba şi literatura maternă şi proba obligatorie a profilului. Elevii mai au trecut şi de proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării pe 1 iulie şi pe 2 iulie o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării. Rezultatele muncii lor le vor afla pe 5 iulie când se vor afişa notele.