MENIU

E. Udrea: Nu am niciun motiv să-mi dau demisia

Foto: NewsIn

Elena Udrea nu demisionează. Mai mult, spune aceasta, tot ce a făcut la minister va face posibil ca turismul să aibă "acea creştere pe care ne-o dorim", a spus, miercuri, ministrul Turismului, Elena Udrea.

"Tot ce am făcut la Ministerul Turismului, în cele nouă luni de când sunt ministru, cred că înseamnă enorm pentru turismul românesc şi că activitatea noastră va avea efectul pe care l-am căutat, îşi va atinge ţintele, şi anume vom reuşi să aducem în turismul românesc acea creştere pe care ne-o dorim", a spus Elena Udrea.

Ministrul consideră că, în condiţiile în care legalitatea şi dreptatea sunt stabilite prin votul parlamentarilor PSD şi PNL, majoritari în Parlament, se poate vorbi de "o situaţie de derapaj de la democraţie", şi nu despre un stat de drept.

"România este un stat în care legea nu mai contează, contează doar că PSD şi PNL pot decide, prin votul majorităţii lor, ce este legal, ce este ilegal, cine trebuie să plece din Guvern, cine trebuie să rămână, pe baza unor acuzaţii care nu au niciun temei în legalitate", a acuzat ministrul Turismului.

Comisia de anchetă a activităţii şi cheltuielilor Ministerului Turismului a solicitat Camerei Deputaţilor să facă demersurile pentru începerea urmăririi penale împotriva Elenei Udrea, a anunţat, miercuri, preşedintele Comisiei, Ludovic Orban.