MENIU

Discuţiile de la Geneva s-au derulat într-o atmosferă constructivă, anunţă Ministrul iranian de Externe

Foto: .foxnews.com

Ministrul iranian de externe, Manouchehr Mottaki, a declarat joi că discuţiile de la Geneva dintre cele şase mari puteri însărcinate cu dosarul nuclear iranian şi Teheran s-au derulat într-o atmosferă constructivă.

"Apreciem că atmosfera a fost constructivă", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă organizată la sediul ONU de la New York. "Sperăm că şi cealaltă parte va avea aceeaşi voinţă politică şi aceeaşi hotărâre", a adăugat Mottaki, subliniind că Iranul acţionează "pe baza unei ordini de zi şi a unui plan de acţiuni clar".

El a apărat din nou dreptul ţării sale de a îmbogăţi uraniu, în cadrul programului săi "nuclear paşnic, vizând producerea de electricitate".
Negociatorul iranian Said Jalili le-a spus din nou reprezentanţilor marilor puteri că Iranul nu va renunţa niciodată la dreptul său "absolut" de a-şi continua programul controversat, potrivit agenţiei ISNA. Ţările occidentale şi Israelul acuză republica islamică de faptul că încearcă să obţină arme atomice, sub acoperirea activităţilor nucleare civile. Teheranul neagă aceste afirmaţii.

Discuţiile de joi, de la Geneva, s-au încheiat cu puţin înainte de ora locală 17.30 (18.30 ora României).

O reuniune a reprezentantului american cu cel iranian a avut loc în marja discuţiilor, o premieră la acest nivel după suspendarea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, în urmă cu 30 de ani. Potrivit unor televiziuni iraniene, Teheranul şi cele şase mari puteri au convenit să poarte noi discuţii până la finalul lunii octombrie, informaţie confirmată de Washington.

Mai multe articole despre:
Israel program nuclear uraniu Geneva Teheran