MENIU

Dinu Gheorghe refuză Steaua: "La cum a fost meciul cu Unirea, puteau pune nişte porţi mobile, să se joace de-a latul terenului"

Foto: NewsIn

Deşi a fost dorit la Steaua, Dinu Gheorghe a refuzat oferta lui Gigi Becali de a veni pe o funcţie administrativă în Ghencea. Preşedintele lui FC Braşov nu s-a sfiit apoi să atace voalat Steaua, dar şi pe campioana Unirea Urziceni, pentru partida directă din ultima etapă. Dinu "Vamă" susţine că se aştepta ca Unirea să câştige, însă că cele două echipe s-au mulţumit cu un egal de "salon" care le-a menţinut în joc pe ambele pentru obiectivele urmărite, Unirea, titlul de campioană, Steaua, un loc de Europa League.

"Eu mă aşteptam ca Unirea să bată pe Steaua, dar interesul era major pentru un punct. Au mai fost şi alte meciuri de acest gen şi la campionate mondiale. Cie de la Urziceni au tot spus înainte de meciul nostru cu Dinamo că nu ne vom apăra corect şansele. Noi nu le-am răspuns până acum, dar cred că pot să-mi exprim şi eu opinia acum. La cum s-a jucat, ar fi trebuit să pună şi două porţi mobile, pentru a juca de-a latul terenului. Steaua nu avea oricum nicio şansă, ca lot, ca joc, doar printr-un miracol ar fi putut câştiga la Urziceni. Ei au acceptat tacit acest egal şi au aşteptat ce se întâmplă la Rapid", a spus Dinu Gheorghe, la GSPTV.

Ulterior, Dinu Gheorghe a afirmat că nu mai este interesat de Steaua, pentru că nu poate lucra în condiţiile de acolo. 

"Într-o săptămînă voi şti sigur dacă rămîn la FC Braşov. Am înţeles foarte bine ce e la Steaua. M-am interesat ce se întîmpla la Steaua. Am un apropiat care colaborează cu acest club şi de la el mi-am dat seama că nu pot lucra în aceste condiţii. Eu vreau să fiu clar preşedinte, nu altceva. Fără să se supere Gigi, îi mulţumesc pentru oferta făcută, dar nu pot conduce clubul doi, trei oameni...Cine răspunde atunci? Să stea liniştit şi Vali Argăseală, că nu i-am vânat postul", a spus Dinu Gheorghe, la sursa citată.

Unirea Urziceni a terminat miercuri la egalitate, scor 1-1, jocul cu Steaua, din ultima etapă a Ligii I şi a câştigat titlul de campioană. De partea cealaltă, prin jocul rezultatelor din ultima etapă, roş-albaştrii s-au clasat pe ultimul loc calificant în Europa League.