MENIU

Demiterea guvernului ar arunca în aer economia, sunt de părere analiştii

Foto: Realitatea TV

Un guvern demis aruncă în aer economia românească, avertizează analiştii. Directivele date de Fondul Monetar Internaţional sunt pe umătate îndeplinite, iar şansele să nu primim cea de-a treia tranşă cresc pe zi ce trece. Concediul fără plată al bugetarilor este încă pe hârtie, iar bugetul pe 2010 nu este gata.

Mai grav este că peste două săptămâni, experţii de la FMI vor veni în România pentru a ne evalua şi pentru a decide dacă ne mai dau bani.
Potrivit legii finanţelor publice, bugetul ar trebui trimis în Parlament până pe data de 15 octombrie pentru ca până la sfârşitul anului să fie aprobat şi promulgat. Este una din condiţiile impuse de FMI încă de la începutul anului.

În plus, cheltuielile bugetare trebuie reduse cu un miliard de euro până la sfârşitul anului pentru ca ţinta de deficit bugetar de 7,3% să fie atinsă. Măsurile pentru aceste economii au fost luate, dar sunt blocate la Curtea Constituţională pentru că legea care le include a fost contestată de PNL.

Legea unică a salarizării se află în aceeaşi situaţie, iar legea pensiilor este încă în negocieri. De toate aceste documente depinde următoarea tranşă de la FMI în valoare de 1,56 de miliarde de euro care ar trebui să vină în decembrie.

Leul depinde şi el de ce se va întâmpla în perioada următoare în politica românească. Moneda europeană a ajuns deja la cea mai mare cotaţie din ultimele 7 luni, 4 lei şi 28 de bani.

Totodată, multe dintre problemele sociale ale României ar putea rămâne nerezolvate, în condiţiile unui guvern demis. Cei care vor avea cel mai mult de pierdut sunt sindicaliştii, pentru că negocierile pe care le-au purtat până acum cu Executivul rămân blocate. În acest fel, angajaţii nu vor primi soluţii la revendicările lor, ceea ce ar genera şi riscul unei greve generale.