MENIU

Criza economică scade profesionalismul jurnaliştilor în Marea Britanie

Foto: latimes.com

În paginile publicaţiilor britanice se strecoară din ce în ce mai multe greşeli, atât timp cât editorii sacrifică standardele editoriale în favoarea creşterii vânzărilor pe timpul recesiunii, a anunţat, luni, o organizaţie independentă de monitorizare a pieţei.

Raportul organizaţiei Media Standards Trust indică o scădere a credibilităţii publicaţiilor în rândul cititorilor, dar şi o creştere a ostilităţii cetăţenilor faţă de comportamentul din ce în ce mai intruziv al jurnaliştilor. Astfel, doar 7% din populaţia Marii Britanii consideră că jurnaliştii dau dovadă de responsabilitate şi decenţă în demersul jurnalistic, în timp ce 75% consideră că "ziarele publică frecvent articole ce conţin informaţii inexacte", mai spune raportul.

Situaţia delicată a ziarelor din Marea Britanie, care se confruntă cu scăderea masivă a tirajelor,  a veniturilor din publicitate dar şi cu o cerere crescută pentru senzaţional, a dus la creşterea încălcărilor dreptului la intimitate din partea jurnaliştilor, mai spune raportul. În acelaşi timp, reducerile de personal dar şi utilizarea neadecvată a surselor din conţinutul generat de utilizatori pe diferite site-uri sau bloguri au dus la preluarea unor informaţii de multe ori greşite sau inexacte.

Până acum, 11 publicaţii au trebuit să plătească daune în valoare 600.000 de lire sterline unui bărbat acuzat pe nedrept de implicare în dispariţia unui copil de trei ani în timpul unei vacanţe cu părinţii, în 2007.

Concluziile studiului mai arată că sistemul auto-reglementărilor din presa britanică nu mai reuşeşte să facă faţă schimbărilor drastice apărute în ultima vreme în sectorul media.