MENIU

Cristian Chivu: "Dacă Alibec a fost remarcat de Inter, poate ajunge un mare fotbalist"

Foto: NewsIn

Căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu, s-a declarat convins duminică, la Iaşi, că Denis Alibec, transferat la Internazionale Milano, poate ajunge un mare fotbalist, de vreme ce formaţia italiană a ţinut să-l achiziţioneze.

"Nu sunt nici director sportiv şi nici antrenor la Inter, de aceea nu pot spune eu prea multe despre Alibec. Dacă Alibec a fost remarcat de Inter, poate ajunge un mare fotbalist. E clar că are valoare. Este un jucător talentat şi depinde doar de el ce va face în continuare", a declarat Cristian Chivu.

Căpitanul echipei naţionale a glumit pe seama programului încărcat din perioada următoare, atât de la echipa de club, cât şi de la naţională. "Într-o lună urmează meciuri în SUA, China şi Europa, cu Inter şi cu echipa naţională. Cred că am mai multe ore de zbor decât are un pilot calificat. Sunt jucător profesionist şi nu mă pot plânge, deoarece pentru asta suntem plătiţi. Nu numai eu sunt în această situaţie. Toţi jucătorii de la echipele mari trebuie să parcurgă distanţe mari pentru a disputa meciuri", a declarat fundaşul lui Inter, care a mai spus despre echipa naţională că "atmosfera este foarte bună şi aşteaptă amicalul cu Ungaria".

Atacantul în vârstă de 18 ani al Farului Constanţa, Denis Alibec, a semnat un contract pe patru ani cu Internazionale Milano, urmând ca în primul sezon să joace la echipa de tineret.