MENIU

Crin Antonescu îşi va lansa candidatura la prezidenţiale, oficial, pe 9 mai

Foto: wordpress.com

Secretarul general al PNL Radu Stroe a declarat, joi, pentru NewsIn, că, în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL care se va desfăşura pe 9 mai, la Braşov, se va da un vot de încredere pentru Crin Antonescu, şi va avea loc lansarea oficială a candidaturii acestuia.

Stroe a precizat că pe 14 aprilie va avea loc şedinţa Biroului Politic Central urmată de cea a Consiliului Naţional Executiv, care va convoca, pentru data de 9 mai, Delegaţia Permanentă.

Potrivit statutului, Delegaţia Permanantă este forul care desemnează candidatul PNL la preşedinţie.

Secretarul general al PNL a afirmat că, pe 9 mai, Delegaţia Permanentă urmează să dea un vot de încredere pentru Crin Antonescu.

Crin Antonescu, actualul preşedinte al PNL a susţinut, de la intrarea sa în cursa pentru şefia partidului împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, că îşi asumă această funcţie cu obiectivul de a-l contracandida pe Traian Băsescu.