MENIU

Creaturi marine "bizare" au fost descoperite în Australia

Foto: Daily Mail
Foto: Daily Mail
Foto: Daily Mail

Carnivore marine ciudate, păianjeni de mare uriaşi, bureţi de mare gigantici şi corali fosilizaţi vechi de peste 10.000 de ani au fost găsiţi în adâncurile de lângă Australia, potrivit Daily Mail.

O echipă de cercetători americani şi australieni au explorat o falie creată în pământ, cunoscută sub numele de Tasman Fracture Zone, de pe coasta de sud a Australiei. Aceştia au descoperit o serie de specii marine şi au analizat care este impactul pe care îl are creşterea dioxidului de carbon asupra coralilor. "Am căutat urme de viaţă marină în adâncuri, acolo unde nu am ajuns în expediţia anterioară", a spus Ron Thresher de la Organizaţia de Cercetări Ştiinţifice şi Industriale din Australia.

Oamenii de ştiinţă au declarat că unii dintre coralii descoperiţi erau pe moarte, motiv pentru care au adunat date pentru a verifica cum afectează schimbările climatice relieful de corali din adâncuri. Dioxidul de carbon nu doar determină creşterea temperaturii, ci cauzează şi ceea ce oamenii de ştiinţă numesc "aciditatea oceanică". 25% din dioxidul de carbon din atmosferă este absorbit de mări şi oceane.

Cercetătorii australieni au tras deja un semnal de alarmă în privinţa creşterii nivelului de dioxid de carbon în oceanele din lume datorită schimbărilor climatice. Ca urma a acestor fenomene, relieful de corali s-ar putea distruge înainte de 2050.

Mai multe articole despre:
Australia dioxid de carbon corali oceane mări