MENIU

Consiliul Local Sf. Gheorghe a dublat valoarea tichetelor cadou pentru cadrele didactice din oraş

Foto: calificativ.ro

Consilierii locali din Sf.Gheorghe, judeţul Covasna, au aprobat dublarea valorii tichetelor cadou care se acordă profesorilor de la 100 de lei pe persoană cât era anul trecut, la 200 de lei.

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna (IŞJ) şi consilierul local Keresztely Irma au declarat, miercuri, că dublarea valorii tichetelor se aplică pentru angajaţii din învăţământ de la nivelul municipiului Sf.Gheorghe, 1.500 la număr, iar valoarea tichetelor a crescut de la 100 la 200 de lei în comparaţie cu anul trecut.

“Şcolile urmează să decidă cu ce ocazie vor da aceste tichete, există semnale din partea directorilor că ar solicita jumătate din ele pentru Paşte, iar a doua tură poate fi programată fiecare cum doreşte – de Crăciun, la începerea sau încheierea anului şcolar”, a declarat Keresztely Irma.

Unul dintre motivele majorării valorii tichetelor cadou ţine şi de contextul de criză financiară, aceste facilităţi fiind o măsură adoptată de autorităţile locale pentru a sprijini cadrele didactice din oraş.

“Evident că orice sprijin în acest sens este binevenit, nu doar la cadre, dar şi la populaţie în general. Aceste facilităţi nu vor acoperi nevoile reale ale cadrelor didactice, dar să vedem ce facilităţi de la minister mai rămân şi care dispar, negocierile nu s-au finalizat încă”, a afirmat Keresztely Irma.