MENIU

Consiliul General al Primăriei Capitalei a decis ca lucrările la Pasajul Basarab să rămână blocate

Foto: romanialibera.ro

Surpriză la Primăria Capitalei. Propunerea de a cere ajutor guvernului pentru deblocarea lucrărilor la Pasajul Basarab nu a fost aprobată în şedinţa Consiliului General. Asta după ce chiar joi premierul a spus că va sprijini eforturile pentru finalizarea lucrărilor.

"Vom declara în Guvern pasajul Basarab de utilitate publică pentru ca primarul Capitalei, Sorin Oprescu, să poată finaliza construcţiile şi pentru a se termina cu exproprierile", a afirmat joi Emil Boc.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, prin hotărâre irevocabilă, dată pe 2 februarie, să respingă recursul Primăriei. Astfel, pasajul Basarab este declarat în prezent ca nefiind de utilitate publică.