Consecințele catastrofale ale fenomenului meteo „EL NINO”: furtuni violente, secetă și ploi
Un fenomen climatic cu impact global major se conturează în Oceanul Pacific. Experții avertizează că există o probabilitate ridicată ca renumitul El Nino să se instaleze în această vară, posibil într-o formă teribil de puternică.
Așa-numitul "Super El Nino" ar putea amplifica fenomenele meteorologice extreme și ar putea împinge temperaturile globale la niveluri record. Potrivit experților, efectele sunt devastatoare: furtuni violente, ploi torențiale și secetă, în funcție de regiune.
Fenomen climatic cu impact global major
Un El Nino puternic ar putea face ca anul viitor să intre în cursa pentru doborârea recordurilor globale de temperatură și ar putea genera o serie de efecte devastatoare, de la ploi torențiale intensificate până la secetă, în funcție de regiunea lumii. Climatologii au transmis că, deși prognozele realizate primăvara nu pot lua în calcul schimbările neașteptate care pot apărea pe parcursul verii, riscul este suficient de ridicat pentru a fi îngrijorător.
El Nino poate produce perturbări atmosferice majore. Acesta aduce modificări asupra curenților de aer și schimbă tiparele de precipitații, astfel că alimentează furtunile severe în unele regiuni ale lumii, în timp ce în altele provoacă secetă extremă. De asemenea, poate amplifica creșterea temperaturilor, cel puțin temporar.
El Nino este caracterizat prin încălzirea suprafeței oceanului în zona centrală și estică a Pacificului tropical. Este una dintre cele trei stări observate de oamenii de știință. La Nina, în schimb, apare atunci când temperaturile la suprafața mării sunt sub medie.