MENIU

Comuniştii moldoveni au decis să-l propună pe Voronin pentru preşedinţia Parlamentului

Foto: moldova.md

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova va propune candidatura actualului şef al statului, Vladimir Voronin, pentru preşedinţia Parlamentului, dar nu a decis cine va fi candidatul pentru funcţia de preşedinte al ţării.

Pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, comuniştii îl vor propune pe Vladimir Ţurcan, preşedintele comisiei juridice din vechiul Parlament, unul dintre fruntaşii comunişti, al cărui nume a fost vehiculat şi ca posibil candidat pentru funcţia de şef al statului.

Al doilea post de vicepreşedinte al Parlamentului va fi oferit opoziţiei, a declarat presei Svetlana Popa, consilier municipal din partea comuniştilor, la ieşirea de la plenara Comitetului Central al PCRM. În ceea ce priveşte nominalizarea comuniştilor pentru funcţia de şef al statului, nu s-a luat încă o decizie, a precizat Popa.

PCRM are 60 de mandate de deputat în actualul Parlament, lipsindu-i un mandat necesar pentru a impune alegerea şefului statului. În cazul în care nu va fi ales un preşedinte după trei runde de vot, legislativul va fi dizolvat şi vor fi anunţate alegeri anticipate.