MENIU

Comisia Ministerului Sănătăţii a încheiat ancheta la Slatina

Foto: RTV
Medicii implicaţi în scandalul pacientului decedat vor fi audiaţi

Ancheta comisiei ministeriale la Spitalul Judeţean Slatina a ajuns la final. Joi membrii comisiei vor pleca la Bucuresti unde urmează să întocmeasca raportul în urma cercetărilor. Concluziile vor fi făcute publice cel mai probabil până la sfârşitul săptămânii viitoare.

Pe parcursul celor trei zile cât a durat ancheta, reprezentanţii comisiei au verificat secţiile în care au fost găsite probleme şi au audiat medicii asupra cărora s-au făcut plângeri. A fost verificată activitatea spitalului în relaţia cu Casa de Asigurări de Sănătate, precum şi activitatea managerială. În plus, comisia de audit a emis un raport din care reiese că medicul Renică Diaconescu nu şi-a ţinut soacra internată timp de 5 ani în secţia de neurologie. 

"Ministerul Sănătăţii împreună cu Casa de Asigurări a constituit o comisie de anchetă care va face o verificare de fond a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Acest control are o perioadă de două zile, 27-29 ianuarie, şi are ca obiective verificarea managerială a spitalului", a declarat managerul Spitalului Judeţean Slatina, Octav Oprescu.