MENIU

CNCD s-a autosesizat cu privire la declaraţiile lui Gigi Becali referitoare la fanii lui Rapid

Foto: NewsIn

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat, luni, cu privire la declaraţiile patronului Stelei, Gigi Becali, la adresa suporterilor lui Rapid, pe care i-a numit "ţigani", informează site-ul oficial al instituţiei.

Membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării vor soluţiona acest dosar în termen de 90 de zile.

Într-o intervenţie telefonică la Telesport, Becali a spus că nu le dă niciun bilet fanilor rapidişti pentru meciul din Ghencea, care se va desfăşura cu porţile închise, numindu-i pe aceştia "ţigani": "Ţiganii ăştia de la Rapid mă înjură la Piatra Neamţ, la Ploieşti, la Bacău! Nu o să intre niciun rapidist în Ghencea, ţiganii să se ducă la ei acasă să înjure! Dacă mă uit bine, şi Copos este la fel ca ei, ţigan. Este cam bruneţel şi are tenul închis la culoare. Am vorbit cu Copos şi m-a luat cu vrăjeli comuniste. I-am spus că la mine în casă singurul regulament care se respectă este cel făcut de mine. Nu-i dau decât jumătate de bilet şi să văd acum cum vine el la meci sau cum o să vină cu rapidiştii lui".

Patronul Rapidului, George Copos, a cerut Comisiilor din cadrul FRF şi LPF să sancţioneze "cu severitatea cuvenită intoleranţa rasială" a lui Becali şi, în plus, aştepta să se autosesizeze Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Mai multe articole despre:
Gigi Becali declaraţii CNCD ţigani