MENIU

CNADNR are datorii de 70 de milioane de euro către Bechtel

Foto: RTV

Nu numai Radu Berceanu este un ministru interesat de lucrările la autostradă. Vizitele la şantierele Bechtel au fost o modă pentru fiecare ocupant al portofoliului de la transporturi, dar şi pentru alţi demnitari. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu au fost să verifice felul în care se construieşte autostrada. Rezultatul perindărilor permanente a fost însă dezamăgitor: 10 kilometri de autostradă construiţi şi 70 de milioane de euro datorii către compania care lucrează acolo.

Lucrările la Autostrada Transilvania au început încă din 2004. Potrivit proiectului, aceasta ar trebui să fie gata până în 2011. Însă întârzierile vor muta acest termen cu câţiva ani mai încolo. Şi asta deoarece construirea autostrăzii a rămas cu mult în urmă din cauza lipsei fondurilor.

În această toamnă, Bechtel chiar a concediat zeci de muncitori şi a sistat lucrările la unul dintre şantiere din cauza faptului că CNADNR a oprit robinetul la bani. În total, valoarea proiectului ajunge până la 2,24 miliarde de euro. Până în prezent, statul a vărsat către Bechtel jumătate de miliard de euro şi are datorii de alte zeci.

Pe lângă Autostrada Transilvaniei, o altă construcţie de acest gen aşteaptă să fie ridicată: Autostrada Bucureşti-Braşov. Până în prezent a fost licitată doar bucata dintre Capitală şi Ploieşti. Lucrările la acest tronson au început încă din 2007. În această vară, s-a început construcţia a 23 de km şi s-a lucrat la fundaţia autostrăzii. Totul s-a oprit însă fiindcă Ministerul Transporturilor nu are bani să suporte exproprierile. 81 de milioane de lei ar trebui să meargă către locatarii din calea autostrăzii.

Problema pe viitor rămâne însă aceeaşi: banii. Din cei 61 de milioane de euro daţi anul trecut pentru acest proiect, un sfert din ei au fost retraşi prin cinci rectificări bugetare.

Mai multe articole despre:
autostradă bani datorii probleme CNADR